Puterea unei nișe bine definite: de la viziune la succes

Ramona Macovei
Sunt Ramona, wedding planner & florist pasionat și fondatoarea Nunta La Mare. Povestea mea a început acum mai bine de 14 ani, din dragostea pentru mare, good vibes și petreceri personalizate.
Originară din Mangalia, marea a fost dintotdeauna locul meu de inspirație, iar în 2011 am avut oportunitatea să organizez prima nuntă la mare – o idee îndrăzneață la acea vreme, când nunțile cu destinație pe litoralul românesc erau aproape inexistente.
Împreună cu soțul meu, George, ne-am dorit să creăm ceva cu adevărat unic, o abordare care să reflecte autenticitatea și spiritul fiecărui cuplu în decorul spectaculos al Mării Negre.
De-a lungul anilor, fiecare eveniment a fost o lecție și un pas înainte pentru Nunta La Mare și pentru mine.
Procesul a fost unul de creștere continuă și de dezvoltare, completat de proiecte inedite. Mi-am dat seama că, pentru a construi ceva cu adevărat durabil, este necesar să ies constant din zona de confort.
Toate aceste experiențe mi-au influențat puternic cariera și m-au inspirat să aduc mereu un plus de creativitate și profesionalism în tot ceea ce fac.
Formare & Experiență
Am urmat cursuri de design floral, decor și organizare de evenimente, având ocazia să învăț de la experți renumiți precum:
- Andreea Stor (România)
- Lana Bates & Julie Person (Marea Britanie)
- Alice Amber & Andrey Kostin (Rusia)
- Rosa Valls (Spania)
- Tulipina aka Kiana Underwood (SUA)
- Gregor Lersch (Germania), un nume de referință în designul floral internațional
Am participat la:
- Târguri de nunți
- Podcasturi
- Reviste de specialitate precum Wedmag, Revista Mireasa, Elle Marriage
- Festivaluri de renume precum:
- Timfloralis Timișoara
- Hortus Flower Show București
- Festivalul Zain Cluj
- Flowering the Museum Iași
Recunoaștere & Nominalizări Internaționale
În 2024, am primit o frumoasă recunoaștere din partea revistei Weddings & Honeymoons – numărul 1 în Marea Britanie, cu distribuție internațională – fiind anunțată că fac parte din cei 5 wedding planneri internaționali care vor fi prezentați în ediția din septembrie 2024.
Au urmat încă două apariții în această revistă:
- Ianuarie 2025 – Litoralul românesc, prezentat ca destinație de nuntă
- Februarie 2025 – Recomandată în Top Tier Wedding Suppliers
În plus, anul 2025 a adus o recunoaștere extraordinară:
- Am fost selectată ca finalistă la The United Kingdom Weddings & Honeymoons Awards pentru categoria International Wedding Planner.
Premiile au loc pe 13 februarie 2025 la Londra.
Astfel, în ultimii 14 ani, am adus zâmbete și am creat amintiri, organizând de la mici petreceri pe plajă, până la nunți fabuloase în locații exclusiviste pentru 350+ cupluri.